Tekwill Ambassadors: Deadline-ul aplicărilor a fost extins pîna pe 30 ianuarie

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC lansează ediția a II-a a Programului ”Tekwill Ambassadors”, o inițiativă prin care oportunitățile de dezvoltare vin mai aproape de toți cei interesați și le oferă susținerea și resursele necesare pentru a atinge performanța în domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (TIC). Programul este realizat cu susținerea financiară din partea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei în cadrul proiectului ”Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC Tekwill”.

În cadrul Programului, pe direcția ”Comunitate”, vor fi susținute inițiativele și proiectele dedicate dezvoltării comunităților din domeniul Tehnologiilor Informaționale prin acțiuni educaționale și de consolidare a antreprenoriatului. Propunerile de proiecte por fi înaintate de persoane fizice, organizații non-guvernamentale, companii și grupuri de inițiativă.

În cadrul Programului Tekwill Ambassadors, direcția Community vor fi susţinute proiectele care vor contribui la implementarea obiectivelor:

dezvoltarea capitalului uman pentru sectorul TIC
susținerea dezvoltării antreprenoriatului în domeniul TIC
Perioada de implementare a proiectelor: 1 Februarie – 30 decembrie 2019. Termenul limită de prezentare a propunerilor este 30 Ianuarie 2019.

 

Criterii de eligibilitate

Proiectele prezentate vor fi selectate conform următoarelor criterii:

Relevanţa proiectului conform obiectivelor Programului Tekwill Ambassadors
Coerența scopului, obiectivelor, activităţilor, rezultatelro şi indicatorilor;
Obiective clar definite, specifice, măsurabile și realiste;
Definirea clară a grupului țintă (beneficiari / participanți);
Estimarea realistă a bugetului, în concordanţă cu activităţile planificate;
Capacitatea de a atrage resurse, altele decât cele oferite de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC
Calitatea mecanismului de monitorizare şi evaluare a rezultatelor;
Consistenţa acţiunilor de promovare;
Durabilitatea proiectului;
Capacitatea de realizare și experiența candidatului / organizației care a prezentat propunerea de proiect.
În cadrul Programului nu vor fi susținute acțiuni sau inițiative care contravin legislației Republicii Moldova sau poartă un caracter politic, religios, au ca obiectiv promovarea unei orientări de cult, cazuri individuale/ persoane individuale.

 

Tipuri de activități susținute în cadrul Programului:

Conferințe / Paneluri de discuții
Programe de instruire / Cursuri / Ateliere de lucru
Hackathoane / Competiții
Meetup-uri tematice
Discursuri motivaționale
Școli sezoniere
Podcast-uri
Video blogging
Blog si portaluri de stiri tematice
Cheltuieli eligibile

Susținerea acordată în cadrul Programului Tekwill Ambassadors poate include / acoperi:

Spațiu pentru desfășurarea evenimentelor în cadrul Centrului Tekwill
Servicii alimentare
Servicii tipografice
Servicii de promovare
Bilete de avion
Contracte individuale pentru vloguri, bloguri, portaluri, podcasturi
Procesul de selectie

Toate propunerile care îndeplinesc criteriile de mai sus vor fi evaluate de către Comisia de selecție, compuse din reprezentanții Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC, Consiliului de Directori ai IP Tekwill și ai partenerilor de dezvoltare.
În urma obţinerii unui răspuns pozitiv din partea Comisiei, ATIC va încheia un acord de colaborare cu participantul în cadrul Programului.

Pentru a pune în valoare aportul comunității prin prisma inițiativei ”Tekwill Ambassador Program”, pe direcția ”Community” vor fi selectate cel mult 30 de proiecte, cărora li se va oferi susținere în valoare de până la 15 000 MDL fiecăruia pentru implementarea conceptului propus.

 

Formularul de înscriere

Pentru a participa în cadrul concursului, persoanele / organizațiile interesate transmite la adresa community@tekwill.md formularul complet de înscriere. Formularul poate fi descărcat aici.

Propunerile de proiect pot fi transmise până la data de 30 ianuarie 2019. Informații suplimentare pot fi solicitate la adresa de e-mail community@tekwill.md.

Discover more articles

April 29, 2026

ATIC HR & Recruitment Conference 2026: cum navigăm transformarea forței de muncă în era inteligenței artificiale

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) invită liderii din industria tehnologiilor informaționale și comunicațiilor, specialiștii în resurse umane...

April 28, 2026

Workshop „PSEA – Protecția împotriva exploatării și abuzului sexual”

ATIC invită companiile TIC să participe la workshopul „PSEA – Protecția împotriva exploatării și abuzului sexual”, organizat în cadrul programului...

April 27, 2026

Antreprenorii din toată țara sunt invitați să participe la programul „Inteligența artificială pentru companii”

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), în parteneriat cu Tekwill Academy și AC Tech, lansează programul „Inteligența artificială...

April 9, 2026

ATIC: direcții strategice pentru 2026 și un nou mandat al Consiliului Directorilor

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) a desfășurat Adunarea Generală anuală, în cadrul căreia a fost prezentat bilanțul...

March 26, 2026

Moldova Digital Summit revine în 2026: Chișinău, capitala digitală a regiunii

În perioada 5–6 iunie 2026, la Arena Chișinău, are loc cea de-a 15-a ediție Moldova Digital Summit, cel mai important...

March 24, 2026

Chișinău Maker Faire, festivalul tehnologiei pentru toată familia, revine în 2026

Pe 13 iunie, copiii și părinții lor, tinerii, adulții și curioșii de toate vârstele sunt invitați la Chișinău Maker Faire...

Subscribe to be always updated

By clicking Subscribe you’re confirming that you agree with our Terms and Conditions.