RoboRangers Cup Last Call: 20 de echipe de robotică din țară își dau întâlnire la Tekwill 

Pe 15 februarie, Tekwill devine punctul de întâlnire al celor mai pasionate echipe FIRST Tech Challenge (FTC) din țară. RoboRangers Cup Last Call aduce împreună aproximativ 20 de echipe, care vor intra într-o competiție intensă, unde roboții, strategia și creativitatea vor fi puse la încercare. Evenimentul este organizat de RoboRangers Moldova, echipa de la Tekwill Academy Kids și campioana națională FTC din 2025.

Ultima repetiție înainte de marea finală

RoboRangers Cup Last Call este un eveniment demonstrativ, conceput ca o simulare reală de competiție, care le oferă echipelor oportunitatea de a-și testa roboții, strategiile și capacitatea de lucru în echipă înainte de Finala Națională FIRST Tech Challenge, programată pentru 21–22 februarie 2026.

Găzduit de Tekwill, evenimentul demonstrativ „RoboRangers Cup Last Call” va oferi participanților un cadru competitiv autentic de antrenament, cu meciuri simulate, arbitraj și condiții apropiate de cele ale unei competiții oficiale, într-o atmosferă dominată de inovație și adrenalină. Evenimentul se desfășoară cu susținerea Tekwill Academy Kids, Tekwill și a sponsorului general – compania Grafit. Partener al evenimentului – Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”.

FIRST Tech Challenge (FTC) este una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de robotică pentru elevi, dedicată tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. În cadrul competiției, echipele proiectează, construiesc și programează roboți capabili să îndeplinească misiuni complexe, dezvoltând competențe esențiale precum munca în echipă, gândirea critică, leadershipul și comunicarea, relevante pentru viitoarele cariere în domeniile STEM.

Premii record pentru performanță și creativitate

Grație sprijinului sponsorului general, „RoboRangers Cup Last Call” pune la bătaie premii substanțiale, menite să susțină dezvoltarea echipelor și îmbunătățirea roboților. Cele patru echipe care vor accede în marea finală vor beneficia de vouchere valorice pentru achiziționarea de echipamente tehnice:

  • Locul I: voucher în valoare de 15.000 lei
  • Locul II: voucher în valoare de 12.000 lei
  • Locul III: voucher în valoare de 9.000 lei
  • Locul IV: voucher în valoare de 7.000 lei

People’s Choice Award: inovație dincolo de teren

Dincolo de performanța tehnică, competiția încurajează și creativitatea și comunicarea. Premiul special „People’s Choice Award” constă într-o imprimantă 3D Bambu Lab A1, un echipament esențial pentru orice laborator modern de robotică. Distincția va fi acordată echipei care va promova cel mai creativ evenimentul, prin realizarea și publicarea unui clip video original pe rețelele de socializare.

„RoboRangers Cup Last Call este mai mult decât o competiție demonstrativă – este momentul în care echipele își validează munca de luni întregi. Ne bucurăm că, alături de partenerii noștri, putem crea un context real de antrenament și putem oferi premii care investesc direct în viitorul acestor tineri pasionați de inginerie și tehnologie” – echipa RoboRangers Moldova

Participarea este deschisă tuturor doritorilor

Organizatorii invită pasionații de tehnologie, părinții, profesorii și reprezentanții mass-media să fie alături de echipe și să susțină viitoarea generație de ingineri și inovatori ai Republicii Moldova.

Publicul larg și reprezentanții mass-media sunt invitați să participe la următoarele momente-cheie deschise publicului din cadrul evenimentului:

  • 10:30 – 11:00 | Deschiderea oficială a competiției și prezentarea echipelor participante.
  • 11:00 – 13:30 și 14:30 – 16:30 | Meciuri de calificare
    Confruntări pe teren în care roboții, strategia și munca în echipă sunt puse la încercare, iar echipele care avansează spre etapa finală sunt stabilite.
  • 13:30 – 14:30 | Pauză de prânz pentru echipe
  • 17:00 – 18:00 | Playoff-uri. Cele mai intense meciuri ale zilei, în care se decid câștigătorii.
  • 18:00 – 18:30 | Ceremonia de premiere
    Anunțarea echipelor câștigătoare și înmânarea diplomelor și premiilor.

Despre RoboRangers Moldova

RoboRangers Moldova este echipa de robotică a Tekwill Academy Kids, dedicată promovării educației STEM în rândul tinerilor. Echipa participă activ în competițiile FIRST Tech Challenge și contribuie la dezvoltarea comunității de robotică și tehnologie din Republica Moldova, încurajând inovația, munca în echipă și performanța tehnică în rândul elevilor.

Discover more articles

February 5, 2026

Fetele și femeile din Republica Moldova sunt invitate să participe la un curs online gratuit de siguranță digitală

Siguranța în mediul online rămâne o provocare reală pentru multe fete și femei din Republica Moldova. Hărțuirea digitală, amenințările, tentativele...

January 16, 2026

Profesioniștii/profesionistele TIC sunt invitați/invitate să se alăture ecosistemului de securitate digitală din Republica Moldova

Un nou program de instruire oferă beneficii profesionale și oportunități de implicare în proiecte cu impact pentru societate În ultima...

December 23, 2025

ATIC promovează reducerea poverii administrative și un cadru de reglementare previzibil pentru sectorul digital

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) a participat la o ședință de lucru cu dna Natalia Selevestru, Secretar...

December 19, 2025

Policy Win pentru sectorul TIC: infrastructură modernă pentru rețelele de comunicații electronice în blocurile locative

Astăzi, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a fost publicat Ordinul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova nr....

December 18, 2025

Makeathon la Clubul Tinerilor Makeri Cahul: provocări, prototipuri și tehnologie

Tineri din Chișinău, Bălți, Ungheni și Cahul au participat, în weekendul trecut, la un adevărat maraton de programare, fabricație și...

December 17, 2025

Dialog strategic pentru dezvoltarea sectorului IT din Republica Moldova

La 16 decembrie, a avut loc o întrevedere de lucru între reprezentanții ATIC și dl Eugeniu Osmochescu, viceprim-ministru și ministru...

Subscribe to be always updated

By clicking Subscribe you’re confirming that you agree with our Terms and Conditions.