Workshop „Prețuri de transfer – Noile modificări și povara conformării”,

Prețurile de transfer devin o zonă critică de conformare pentru companiile TIC din Republica Moldova, în special pentru organizațiile cu tranzacții intragrup, structuri internaționale, servicii între entități afiliate, licențe, finanțări, dezvoltare software sau management fees.

Pe 8 septembrie 2026, ATIC organizează workshopul „Prețuri de transfer – Noile modificări și povara conformării”, dedicat companiilor care trebuie să înțeleagă și să gestioneze noile cerințe de raportare, documentare și conformare fiscală.

Evenimentul se desfășoară în cadrul programului „Awareness & Compliance – Preparing for EU Accession Regulations”, realizat cu susținerea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cu contribuția financiară a Uniunii Europene.

Sesiunea va combina prezentare aplicată, exerciții practice, analiză de caz, discuții și Q&A. Participanții vor analiza cadrul juridic din Republica Moldova, principiul concurenței depline, alinierea la standardele OCDE/UE, noile obligații de raportare și documentare, pragurile de aplicabilitate, dosarul local, dosarul principal, acordul de preț în avans, sancțiunile și riscurile fiscale.

Workshopul va include și o componentă practică dedicată pregătirii dosarului de prețuri de transfer: structura documentației, metodele de stabilire a prețurilor, analiza de comparabilitate, cost plus, prețul de revânzare, profit split și TNMM, precum și corelarea tranzacțiilor intragrup cu contractele, facturile și politicile interne.

Workshopul va fi livrat de Iuri Cicibaba, Managing Partner al Forvis Mazars în Moldova și membru RST BERD, cu peste 20 de ani de experiență în fiscalitate, audit, contabilitate și consultanță pentru afaceri. De-a lungul carierei sale, a coordonat proiecte complexe de consultanță fiscală, restructurări corporative, due diligence și conformare fiscală pentru companii locale și internaționale din diverse industrii.

Este recunoscut pentru expertiza sa în fiscalitate internațională, transformare digitală și optimizarea proceselor financiare, precum și pentru implicarea în dialogul dintre mediul de afaceri și autoritățile publice privind îmbunătățirea cadrului fiscal și dezvoltarea unui climat investițional competitiv în Republica Moldova.

Pentru componentele tehnice și practice, sesiunea va integra și expertiza Danielei Lazarev, Senior Tax Consultant la Forvis Mazars. Daniela este implicată în pregătirea dosarelor locale de prețuri de transfer, analiza tranzacțiilor intragrup, selectarea metodelor adecvate, studii de benchmarking și analize de comparabilitate.

Experiența sa include coordonarea proiectelor de transfer pricing pentru grupuri locale și internaționale, consultanță fiscală pentru tranzacții cu părți afiliate și participarea la traininguri specializate dedicate implementării legislației privind prețurile de transfer în Republica Moldova.

Pentru cine este relevant: directori financiari, contabili-șefi, consilieri juridici, specialiști fiscali și manageri din companiile TIC cu tranzacții intragrup sau structuri internaționale.

📍Tekwill, str. Studenților 9/11, mun. Chișinău

📅 8 septembrie 2026, ora 09:30. Durata: 3–4 ore

🔗 Înscriere: https://forms.gle/z2hpebsXrQctPa2Y8

Discover more articles

September 25, 2026

Vacancy: Administrative Assistant | Support to ATIC Strategic Projects Director

Work regime: Full-time employmentLocation: Moldova / remote, with event participation when requiredDeadline: September 30 Project description The Strategic Projects Director...

September 25, 2026

Vacancy: Fundraising Manager for ATIC Projects

Scope of Work Organization / beneficiary: National Association of ICT Companies (ATIC)Reporting to: Strategic Projects DirectorPosition: Fundraising ManagerPlace of work:...

September 25, 2026

Anunț: Component Coordinator – Capital Market & Angel Ecosystem | Proiectul ASCEND

SCOPE OF WORK Beneficiar: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) Denumirea poziției: Component Coordinator – Capital Market /...

September 25, 2026

Anunț: Component Coordinator – Startups Support | Proiectul ASCEND

SCOPE OF WORK ASCEND – Accelerating Startups, Capital & Entrepreneurial Development Beneficiar: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC)...

September 23, 2026

ATIC organizează workshopul „Regimul Moldova IT Park în contextul aderării la UE”

Pe 13 octombrie 2026, ATIC invită companiile din sectorul TIC să participe la workshopul „Regimul Moldova IT Park în contextul...

August 26, 2026

Clubul Tinerilor Makeri lansează o nouă rundă de cursuri în Chișinău, Bălți, Cahul și Ungheni

Elevii și elevele din învățământul profesional tehnic pot beneficia de cursuri gratuite în robotică, mecatronică, electronică, programare, modelare și imprimare...

Subscribe to be always updated

By clicking Subscribe you’re confirming that you agree with our Terms and Conditions.