Tinerii din UTA Găgăuzia au descoperit oportunitățile de carieră IT sub îndrumarea reprezentanților industriei

Peste 820 de tineri din UTA Găgăuzia au participat în cadrul sesiunilor de orientare în domeniul IT și au reușit să cunoască oportunitățile, cerințele și perspectivele asociate profesiilor din industria tehnologiei informației. Sesiunile au avut loc sub egida Campaniei de promovare a Carierei IT, realizată de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC și Tekwill Comrat.

Liubov Mitioglo, Manager Regional, Tekwill Comrat: „Avem astăzi un eveniment foarte frumos. Desfășurăm Campania de informare în domeniul IT. Scopul campaniei este de a comunica cu liceenii, în special cu absolvenții care planifică să se înscrie la o universitate în acest an. Le povestim despre avantajele unei cariere în domeniul IT, ce beneficii există, ce reprezintă în general și care sunt tendințele în acest domeniu astăzi. Pe lângă prezentările noastre, în care vorbim despre ceea ce facem noi, îi aducem pe cei mai grozavi specialiști IT din Chișinău, reprezentanți ai companiilor mari, de succes. Ei povestesc cine sunt și cum au atins succesul.”

Campania de promovare a Carierei IT, ediția 2024, a avut loc cu sprijinul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și co-finanțat de Guvernul Elveției. Proiectul este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Cu ce impresii au rămas participanții în cadrul sesiunilor?

În cadrul sesiunilor tinerii au aflat detalii despre avantajele îmbrățișării domeniului IT și repere esenţiale privind oportunităţile şi perspectivele pe care le pot valorifica, direcțiile pe care le pot urma, sugestii privind instituțiile de învățământ la care pot să meargă. Elevii au avut șansa să discute cu reprezentanții companiilor din domeniu și profesioniști IT cu experiență și să afle chiar de la aceștia sugestii și sfaturi valoroase.

Vanessa Coda, Director Resurse Umane, compania Simpals: „Suntem astăzi aici pentru că, în pofida faptului că domeniul IT devine din ce în ce mai atractiv, încă ne confruntăm cu un deficit de personal calificat. Ar fi foarte relevant pentru noi ca un număr cât mai mare de tineri să manifeste interes față de domeniul IT și să știe exact de ce este nevoie pentru a îmbrățișa o carieră IT. Niciun alt sector nu oferă un asemenea nivel de beneficii și grijă pentru angajați precum sectorul IT. Nici nu ne referim acum la salarizare, ci la recompense totale. Acesta este un termen din domeniul resurselor umane, care se referă la un set întreg de beneficii pe care compania îl oferă angajaților. Și în IT, ansamblul de recompense totale este cel mai mare de pe piață.”

Tinerii au avut posibilitatea să cunoască informație utilă despre multiplele poziții și roluri existente, să discute despre rigorile unei cariere în IT, pașii pe care pot să-i întreprindă pentru a deveni specialiști înalt calificați.

Irina Cara, elevă, Liceul Teoretic „Nicolai Tretiacov”, mun. Comrat: „Am venit astăzi la eveniment pentru că încă nu am decis definitiv la ce universitate să-mi depun dosarul. În calitate de elevă în clasa a XII-a, este foarte important să particip la un asemenea eveniment. E posibil ca participarea îmi va influența, într-un mod oarecare, alegerea. Nu exclud că viitoarea mea profesie va fi legată de IT, întrucât tehnologiile se dezvoltă acum foarte, foarte rapid.

Serghei Mavrodi, elev, Liceul Teoretic „Nicolai Tretiacov”, mun. Comrat: „Am venit la acest eveniment pentru că eram interesat să particip la o sesiune de orientare în carieră, să cunosc lumea IT, a tehnologiilor. De asemenea, să formulez concluzie pentru mine – dacă vreau să urmez această direcție și să-mi conectez viața cu tehnologia și IT-ul în general sau nu.”

Anastasia Canali, elevă, Liceul Teoretic „Nicolai Tretiacov”, mun. Comrat: „Eu, ca și mulți alți tineri, mă confrunt cu problema de a alege în ce domeniu vreau să lucrez. Și când am aflat că ne vor vorbi despre domeniul IT, mi-a atras atenția pentru că posibil acest domeniu va deveni viitorul meu mod de a câștiga bani și un hobby. Nu știam atât de multe despre IT, pentru că întotdeauna mă poziționam ca o persoană mai creativă. Astăzi, însă, am aflat că domeniul IT se răsfrânge asupra multor profesii.”

Alexandr Bolgarciuc, elev, Liceul Teoretic „Nicolai Tretiacov”, mun. Comrat: „Ni s-a povestit, în general, nu doar despre IT, ci și despre oportunitățile pe care le oferă această sferă. Au evidențiat calitățile pe care le putem dezvolta și cum le putem dezvolta. Consider că aceste evenimente sunt foarte importante, mai ales pentru absolvenții claselor a IX-XII-a, pentru că anume în această perioadă o persoană, în general, se află la etapa de a alege direcția pe care să o urmeze. Astfel de evenimente, pur și simplu, îți deschid ochii că nu sunt doar acele profesii despre care povestesc prietenii, părinții sau profesorii, că poți descoperi ceva nou pentru tine și poți să te dezvolți în orice domeniu pe care l-ai alege”.

Campania de promovare a Carierei IT s-a desfășurat în perioada 5-27 februarie 2024, în instituțiile de învățământ general din regiunile Nord, Sud și UTA Găgăuzia, sub forma unor sesiuni de orientare în carieră dedicate elevilor claselor a IX-XII-a. Peste 1800 de elevi din 21 de licee din țară au participat în cadrul ediției curente.

Discover more articles

September 6, 2024

Republica Moldova găzduiește în premieră „StrategEast State and IT Eurasian Forum” – Iată de ce este un moment important pentru țara noastră

În fiecare an, evenimentul StrategEast State and IT Eurasian Forum se desfășoară în unul din orașele Eurasiei. Anul acesta forumul...

August 6, 2024

Republica Moldova participă și în acest an la Competiția „e-ICON World Contest” din Coreea de Sud!

Reprezentanții Republicii Moldova participă pentru al treilea an consecutiv în cadrul prestigiosului Concurs Internațional de Aplicații Mobile „e-ICON World Contest”,...

August 2, 2024

Noi oportunități educaționale pentru tinerii și tinerele care studiază în instituțiile de învățământ profesional tehnic

Tinerii și tinerele care își fac studiile în instituțiile de învățământ profesional tehnic  vor beneficia de oportunități educaționale și activități...

July 26, 2024

ATIC, cea mai mare asociație din domeniul TIC din Moldova, marchează 18 ani de activitate și impact 

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) aniversează astăzi 18 ani de la înființare, marcând aproape două decenii de...

July 12, 2024

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC anunță numirea doamnei Irina Oriol în funcția de Directoare Executivă

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) anunță numirea doamnei Irina Oriol în funcția de Directoare Executivă, în conformitate...

June 13, 2024

Moldova Digital Summit 2024 – 3000+ participanți, lansări și oportunități numeroase pentru fiecare

Moldova Digital Summit a înregistrat o revenit mai grandios în acest an. Cu peste 3000 de participanți din Moldova, România,...

Subscribe to be always updated

By clicking Subscribe you’re confirming that you agree with our Terms and Conditions.