Proprietatea intelectuală în IT este subestimată pe nedrept în Republica Moldova

Chișinău 28/09/2017 – Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) a organizat ieri un seminar pe tema protecției juridice a proprietății intelectuale în sectorul IT. Evenimentul cu genericul Protecting IT and data assets with Intellectual Property a avut ca scop să ajute profesioniștii din domeniul IT să-și protejeze și să valorifice eficient, din punct de vedere juridic și economic, obiectele de proprietate intelectuală.

Speakerii seminarului, Iurie BADÎR, șef Secție instruire, Direcția promovare și relații externe, AGEPI, și Ion ȚÎGANAȘ, avocat specializat în proprietatea intelectuală, au acordat o atenție sporită riscurilor cărora li se supun autorii de softuri, baze de date, mărci, desene, filme sau diverse aplicații IT.

Deși proprietatea intelectuală are o istorie destul de scurtă în Republica Moldova și presupune o multitudine de nuanțe și reguli specifice de valorificare, uneori e suficient să știm doar ce înseamnă această noțiune. Ceea ce vrem de la tinerii de astăzi, mai ales, este să știe măcar esențialul – că tot ceea ce este creat de mintea omului, cu implicarea creativității este proprietatea lui intelectuală și că are dreptul să facă cu ea ce dorește. În cazul în care aveți un potențial produs, gândiți-vă că merită să-l înregistrați și să-l exploatați financiar ca proprietatea intelectuală, a spus Lilia Bolocan, director general AGEPI.

Protejarea juridică a proprietății intelectuale în IT, din păcate, nu se bucură de atenția cuvenită. Spre deosebire de operele de artă sau cărți, în care numele autorului este aproape întotdeauna indicat, softurile și aplicațiile, de obicei, nu sunt ”marcate” cu însemnele celui care le-a creat, deci nimeni nu este penalizat pentru reproducerea sau comercializarea unui produs străin. Când vine vorba despre protecție a proprietății intelectuale, cea mai recomandată, pentru angajații din sectorul IT de la noi, ar fi înregistrarea dreptului de autor, a remarcat avocatul Ion ȚÎGANAȘ. Și asta pentru că presupune un șir întreg de avantaje: se protejează din momentul creării; asigură drepturi exclusive; protecția se menține la nivel mondial ș.a. Merită o atenție deosebită și mărcile comerciale. La moment, 8 dintre 10 cele mai scumpe mărci comerciale din lume vin din domeniul IT, a mai spus avocatul.

Discover more articles

March 26, 2026

Moldova Digital Summit revine în 2026: Chișinău, capitala digitală a regiunii

În perioada 5–6 iunie 2026, la Arena Chișinău, are loc cea de-a 15-a ediție Moldova Digital Summit, cel mai important...

March 24, 2026

Chișinău Maker Faire, festivalul tehnologiei pentru toată familia, revine în 2026

Pe 13 iunie, copiii și părinții lor, tinerii, adulții și curioșii de toate vârstele sunt invitați la Chișinău Maker Faire...

March 24, 2026

ATIC organizează un atelier dedicat conformării GDPR pentru companiile din domeniul TIC

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) organizează atelierul „GDPR în 2026: Aplicare practică & conformare pentru companii”, în...

March 16, 2026

Tekwill marchează 9 ani de impact și oportunități pentru economia digitală a Republicii Moldova

Pe 17 martie, Tekwill aniversează 9 ani de activitate și contribuție strategică la dezvoltarea economiei digitale a Republicii Moldova. De...

February 18, 2026

Fintech Future Conference: De la tehnologie la economie reală

Republica Moldova găzduiește în acest an cea de-a treia ediție a conferinței Fintech Future, eveniment strategic dedicat dezvoltării unui ecosistem...

February 11, 2026

București, 6 martie | Șase comunități de business din 3 țări – România, Republica Moldova și Ucraina, accelerează cooperarea regională prin AI și Big Data

AmCham Romania, AmCham Moldova șiAmCham Ucraina, alături de organizațiile reprezentative ale industriei IT  – ANIS România, ATIC Moldova și IT-Ukraine...

Subscribe to be always updated

By clicking Subscribe you’re confirming that you agree with our Terms and Conditions.