Întrevedere de lucru ATIC – Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova


Chișinău, 17.12.2025

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) a avut o întrevedere de lucru cu Ministrul Finanțelor al Republicii Moldova, dl Andrian Gavriliță, și cu dna Corina Alexa, Secretară de Stat, pentru a discuta o serie de subiecte importante pentru dezvoltarea sectorului TIC și a mediului de afaceri din Republica Moldova.

Discuțiile s-au axat pe consolidarea cadrului fiscal și de reglementare, în vederea susținerii competitivității industriei IT și a stimulării investițiilor în economie.

În cadrul întrevederii au fost abordate următoarele subiecte-cheie:

Propunerile ATIC privind administrarea fiscală, inclusiv:

  1. elaborarea și implementarea unui mecanism de „trecere în cont a impozitului unic” achitat de rezidenții Parcului IT, pentru a evita situațiile de dublă impozitare;
  2. introducerea „contului unic pentru impozite și taxe” la nivel național, ca instrument de simplificare a administrării fiscale și a onorării obligațiilor de către agenții economici.

Necesitatea colaborării pentru perioada de după 2035, prin identificarea celor mai bune practici din Uniunea Europeană și elaborarea în comun a unor scenarii viabile care să mențină sectorul TIC competitiv în Republica Moldova.
În acest context, ATIC a subliniat creșterea de aproape 10 ori a sectorului în perioada 2015–2025, precum și majorarea salariilor din domeniu, care generează investiții indirecte în economia națională. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au evidențiat importanța unei abordări strategice pentru pregătirea companiilor IT în perspectiva expirării garanției de stat.

Identificarea unei soluții pentru aplicarea prin succesiune și recunoașterea Convenției privind evitarea dublei impuneri dintre SUA și URSS (Washington, 1973), aplicată unilateral de către Statele Unite ale Americii.

Situația actuală a sectorului FinTech din Republica Moldova, cu accent pe creșterea presiunii de conformare asupra companiilor FinTech, fără diferențiere față de băncile comerciale. ATIC a lansat un apel pentru susținerea sectorului și pentru identificarea unor soluții care să sprijine creșterea și dezvoltarea durabilă a companiilor FinTech.

Predictibilitatea și impactul modificărilor legislative, în contextul transpunerii Directivelor UE, care presupun termene suprapuse și investiții suplimentare pentru companii. A fost subliniată necesitatea unui dialog constant între sectorul public și cel privat, pentru un calendar de implementare echilibrat, care să nu afecteze dezvoltarea industriei TIC.

ATIC adresează sincere mulțumiri echipei Ministerului Finanțelor pentru deschiderea și cooperarea manifestate în cadrul acestei întrevederi.

Ne reafirmăm angajamentul de a contribui activ la dialogul public-privat și la identificarea soluțiilor care să sprijine competitivitatea și creșterea durabilă a industriei TIC din Republica Moldova.

Discover more articles

April 29, 2026

ATIC HR & Recruitment Conference 2026: cum navigăm transformarea forței de muncă în era inteligenței artificiale

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) invită liderii din industria tehnologiilor informaționale și comunicațiilor, specialiștii în resurse umane...

April 28, 2026

Workshop „PSEA – Protecția împotriva exploatării și abuzului sexual”

ATIC invită companiile TIC să participe la workshopul „PSEA – Protecția împotriva exploatării și abuzului sexual”, organizat în cadrul programului...

April 27, 2026

Antreprenorii din toată țara sunt invitați să participe la programul „Inteligența artificială pentru companii”

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), în parteneriat cu Tekwill Academy și AC Tech, lansează programul „Inteligența artificială...

April 9, 2026

ATIC: direcții strategice pentru 2026 și un nou mandat al Consiliului Directorilor

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) a desfășurat Adunarea Generală anuală, în cadrul căreia a fost prezentat bilanțul...

March 26, 2026

Moldova Digital Summit revine în 2026: Chișinău, capitala digitală a regiunii

În perioada 5–6 iunie 2026, la Arena Chișinău, are loc cea de-a 15-a ediție Moldova Digital Summit, cel mai important...

March 24, 2026

Chișinău Maker Faire, festivalul tehnologiei pentru toată familia, revine în 2026

Pe 13 iunie, copiii și părinții lor, tinerii, adulții și curioșii de toate vârstele sunt invitați la Chișinău Maker Faire...

Subscribe to be always updated

By clicking Subscribe you’re confirming that you agree with our Terms and Conditions.