Impactul Programului de Evaluare Digitală: Brutăria Bardar și-a optimizat procesele pentru a deveni mai competitivă

În Moldova, fiecare persoană consumă, în medie, 107,3 kg de pâine și produse de panificație pe an, o cifră care reflectă mai mult decât o simplă nevoie alimentară –  este o tradiție înrădăcinată în cultura noastră. Pâinea este simbolul ospitalității, al căldurii familiei și al grijii cu care fiecare bucată este pregătită și împărțită cu cei dragi. Brutăria Bardar, fondată acum 24 de ani, s-a născut tocmai din pasiunea pentru aceste valori și dorința de a aduce în fiecare casă gustul autentic al pâinii și produselor de patiserie moldovenești. Astăzi, produsele sale aduc bucurie atât consumatorilor din țară, cât și celor de peste hotare. Cu ingrediente naturale, alese cu grijă, și rețete tradiționale, Brutăria Bardar încântă clienții cu o gamă variată de produse, de la street food – cum ar fi croasanți, urechiușe, crenvurști în aluat – până la colaci tradiționali, patiserie, și peste zece versiuni de plăcinte pentru toate gusturile.

Cu toate acestea, chiar și o afacere născută din tradiție trebuie să se adapteze. Într-o lume în care schimbarea este constantă, digitalizarea a devenit o necesitate – nu pentru a înlocui tradiția, ci pentru a o păstra vie. Pentru Brutăria Bardar, soluția a venit odată cu lansarea Programului de Evaluare Digitală a IMM-urilor, destinat companiilor interesate de obținerea unei înțelegeri profunde a actualelor lor capacități pentru a-și îmbunătăți strategiile, procesele și infrastructura digitală.

Victor Nistorică, administratorul Brutăriei „Bardar”: „Pe parcursul a patru luni, am fost însoțiți de către un expert care ne-a analizat procesele și a revenit cu sugestii de îmbunătățire a sistemului de citire și interpretare a datelor din toate softurile companiei. Astăzi, putem vedea datele direct din telefon, la orice oră, și este foarte ușor. Pentru noi acest program a venit exact la „țanc”. Când am început implementarea și am văzut ușurarea pe fața colegilor mei, am înțeles că a fost o inițiativă corectă. Afacerea crește, procesele devin din ce în ce mai complexe și atunci ele trebuie atent planificate și urmărite, iar asta nu poți să o faci doar cu pixul și foaia.”

Expertiză pentru îmbunătățirea proceselor de afaceri

„Unde sunt provocările? Ce funcționează bine? Ce procese necesită îmbunătățiri?” Acestea au fost câteva dintre întrebările la care experții programului au căutat răspunsuri în prima etapă a analizei. Procesul de screening a evaluat atât procesele interne, cât și tehnologiile utilizate, oferind Brutăriei Bardar o analiză detaliată și o listă de soluții clare pentru diverse arii de business.

Ghenadie Cernei, expert în digitalizare, a explicat: „Brutăria Bardar a întâmpinat dificultăți în gestionarea stocurilor, a relațiilor cu furnizorii și a interacțiunii cu clienții, unde era necesar un nivel mai înalt de calitate în planificare, producție și încasări. Am decis să implementăm un sistem de business intelligence care le va permite să modeleze diferite scenarii și să obțină prognoze instantanee pentru diverse planuri de dezvoltare.”

Irina Oriol, directoarea executivă ATIC, a declarat: „Începând cu luna august, Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC, în parteneriat cu proiectul OPTIM, susținut de Helvetas, a lansat programul „Evaluarea Digitală a IMM-urilor”. Prin acest program, ATIC a oferit suport și expertiză în digitalizare, furnizând companiilor din sectorul agroalimentar soluții pentru optimizarea proceselor de rutină din activitatea zilnică.”

În cadrul programului, specialiștii au realizat și estimări precise ale costurilor asociate implementării soluțiilor digitale propuse, iar beneficiarii au primit consultanță detaliată privind pașii necesari pentru depunerea dosarului la un proiect cu finanțare nerambursabilă de la ODA – Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, pentru anul 2024. Iar Brutăria Bardar a obținut acces la resursele necesare financiar, iar adițional  s-a bucurat și de un grant în valoare de 5000 de euro din partea proiectului.

Cristina Buțuleac, manageră acces la finanțare și digitalizare în cadrul Helvetas: „Într-un context economic destul de dinamic, tehnologia informațională a devenit un factor esențial pentru eficiența operațională, precum și creșterea competitivității companiilor. Această inițiativă vine ca un răspuns la necesitățile urgente ale IMM-urilor din Republica Moldova, unde vedem un potențial enorm de creștere pentru digitalizare, dar și o lipsă de instrumente accesibile de sprijin pentru implementarea acestor schimbări.”

Despre Programul de Evaluare Digitală a IMM-urilor

Lansat în 2023 și implementat de ATIC, programul este susținut de Proiectul OPTIM, finanțat de Elveția și coordonat de organizația Helvetas. Peste 40 de companii au aplicat pentru Programul de Evaluare Digitală a IMM-urilor, iar dintre acestea, au fost selectate cele 10 cu cel mai mare potențial pentru a beneficia de acest sprijin. Rezultatele programului sunt impresionante: cele 10 companii beneficiare au participat la 60 de sesiuni de consultanță privată, susținute de experți specializați în digitalizare și finanțare. În plus, au avut loc cinci sesiuni de networking, create pentru a facilita schimbul de idei și sinergiile între participanți. Fiecare companie a primit un raport personalizat, adaptat nevoilor și obiectivelor sale specifice, oferindu-le o bază solidă pentru implementarea soluțiilor de digitalizare.

Discover more articles

December 23, 2025

ATIC promovează reducerea poverii administrative și un cadru de reglementare previzibil pentru sectorul digital

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) a participat la o ședință de lucru cu dna Natalia Selevestru, Secretar...

December 19, 2025

Policy Win pentru sectorul TIC: infrastructură modernă pentru rețelele de comunicații electronice în blocurile locative

Astăzi, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a fost publicat Ordinul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova nr....

December 18, 2025

Makeathon la Clubul Tinerilor Makeri Cahul: provocări, prototipuri și tehnologie

Tineri din Chișinău, Bălți, Ungheni și Cahul au participat, în weekendul trecut, la un adevărat maraton de programare, fabricație și...

December 17, 2025

Dialog strategic pentru dezvoltarea sectorului IT din Republica Moldova

La 16 decembrie, a avut loc o întrevedere de lucru între reprezentanții ATIC și dl Eugeniu Osmochescu, viceprim-ministru și ministru...

December 17, 2025

Întrevedere de lucru ATIC – Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

Chișinău, 17.12.2025 Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) a avut o întrevedere de lucru cu Ministrul Finanțelor al...

December 10, 2025

Foaia de parcurs a sectorului IT al Moldovei către UE: de la riscuri la oportunități

Pe 26 noiembrie, la Tekwill, am organizat conferința „Foaia de parcurs a sectorului IT al Moldovei către UE: de la...

Subscribe to be always updated

By clicking Subscribe you’re confirming that you agree with our Terms and Conditions.