Numărul apelului de achiziții pentru contractarea unui consultant individual | ICP#ICTEC-StartupCityCahul-2021-028 |
Data emiterii: | 23 iunie 2021 |
Termen limită de aplicare | 09 iulie 2021, 17:00 ora Chisinaului |
Descriere: | Echipa de 4 formatori pentru livrarea de sesiuni de instruire și formare a învățătorilor de clase primare, beneficiari ai programului „Tekwill în fiecare școală” implementat de ATIC pentru disciplina Educație Digitală. |
Solicitat de: | Proiectul EU4Moldova Startup City Cahul Centrul de Excelență în domeniul TIC (ICTEC) |
Finanțat de: | Uniunea Europeană (UE) prin intermediul Suediei Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul Suediei, Contract Nr. AID-117-A-15-00002 |
Emis de: | Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) |
Tipul contractului: | Prestări servicii |
Persoana de contact din cadrul ATIC: | talexeev@ict.md, Tatiana Alexeev, Project Manager llivadari@ict.md, Liuba Livadari, Procurement Manager |
Data de începere a misiunii: | 26 iulie 2021 |
Perioada misiunii: | Misiunea include un total de 160 de ore per fiecare formator pe întreaga perioadă 26 iulie – 20 august 2021. |
Despre ATIC:
ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A COMPANIILOR DIN DOMENIUL TIC (ATIC) este organizația de afaceri care reunește 45 de companii. Organizația Umbrelă cuprinde peste 5000 de angajați în domeniul TIC.
Fiind înființată în 2006, ATIC este asociația care reprezintă vocea industriei TIC din Moldova care promovează dezvoltarea sectorului TIC în Republica Moldova prin parteneriate viabile între companii, organizații similare, guvern, instituții de stat și organizații internaționale. Asociația a fost înființată pentru a reprezenta industria în diferite aspecte politice și legislative și pentru a facilita schimbul de bune practici între membri. Misiunea ATIC este de a proteja și promova interesele membrilor asociației, precum și de a facilita un climat de afaceri TIC mai favorabil.
Despre Tekwill:
Proiectul ICTEC a început ca un program USAID implementat de Asociația Națională a Companiilor TIC (ATIC). În 2016, Guvernul Suediei s-a alăturat programului, ceea ce a permis extinderea operațiunilor și programelor organizate de Tekwill. Proiectul este implementat ca un parteneriat public-privat (prin intermediul instrumentului Global Development Alliances (GDA)), între Guvernul Republicii Moldova, industria privată, mediul academic și donatorii externi. Partenerii privați includ companii multinaționale, IBM și Microsoft, precum și membri ai Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) care sunt companii TIC locale (operate). Partenerii privați aduc resurse noi semnificative, idei, software, tehnologii și activități de dezvoltare, cum ar fi instruiri, sarcini practice și mentorat. Partenerii din sectorul privat vor avea șansa să folosească centrul pentru a colabora cu universitatea, IMM-urile, startup-urile, profesioniștii și să contribuie la îmbunătățirea planurilor de învățământ, răspunzând nevoilor pieței, precum și la îmbunătățirea ecosistemului IT și antreprenoriat care va duce la creșterea economică a țării.
Despre EU4Moldova Startup City Cahul
„EU4Moldova: Startup City Cahul” este un proiect de dezvoltare regională, care contribuie la pregătirea forței locale de muncă, studierea disciplinelor STEM și dezvoltarea antreprenoriatului bazat pe inovații.
Proiectul va sprijini educația STEM în strânsă sinergie cu alte inițiative existente și dezvoltate în regiune, prin adaptarea și implementarea programelor educaționale pentru formare TEKWILL și extinderea competențelor, care răspund nevoilor sectorului privat.
Susținerea dezvoltării antreprenoriatului se află, de asemenea, printre prioritățile proiectului. Astfel, vor fi întreprinse mai multe acțiuni pentru facilitarea creării startup-urilor locale, consolidarea capacității lor de dezvoltare, precum și pregătirea pentru investiții.
„EU4Moldova: Startup City Cahul” va fi implementat de către Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) cu susținerea Suediei prin asistența financiară a Uniunii Europene și abordează dezvoltarea socio-economică durabilă a municipiului Cahul și a localităților învecinate, completând acoperirea regională a asistenței de cooperare acordată Republicii Moldova de către Uniunea Europeană.
Despre „Tekwill în fiecare școală”
„Tekwill în fiecare școală” își propune transformarea educației din Republica Moldova, atât prin dezvoltarea de conținut digital interactiv, cât și prin introducerea, în procesul de învățare din cadrul instituțiilor de învățământ, a noilor metodologii de predare: învățarea mixtă („blended learning”) și clasa inversată („flipped classroom”).
Misiunea „Tekwill în fiecare școală” este să pună în valoare capitalul uman al Republicii Moldova și să crească, pe termen lung, o generație de oameni care să creeze acasă, în Moldova, produse și servicii care să răspundă provocărilor social-economice naționale și globale.
„Tekwill în fiecare școală” conține șase module de studiu: inteligență artificială, dezvoltare software, industria creativă, leadership antreprenorial. Cursurile sunt opționale, au un conținut interactiv și pot fi studiate sub ghidarea unui profesor ce a trecut programul de formare continuă din cadrul proiectului.
Crearea cursurilor a fost posibilă prin mobilizarea eforturilor financiare ale sectorului privat și ale cetățenilor din țară și diasporă, precum și ale partenerilor de dezvoltare externi – PNUD Moldova, USAID, Suedia. Proiectul se bucură și de suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Scop și Obiective:
Educația Digitală este o disciplină nouă introdusă în 2018 pentru treapta primară în urma unui parteneriat dintre Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Economiei și Infrastructurii și Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC). La baza acestui parteneriat se află un Memorandum de Înțelegere semnat la 14 iunie 2018 cu privire la educația digitală pentru învățământul general, în conformitate cu care au fost dezvoltate resursele digitale, manualele pentru clasa a I-a în 2018, manual pentru clasa a II-a în 2019 și manualul pentru clasa a III-a în 2020. Resursele digitale au fost dezvoltate de o echipă de experți în educație și tehnologii informaționale atât în limba română cât și în limba rusă. Pentru anul 2021, este preconizată dezvoltarea manualului pentru clasa a IV-a de către aceeași echipă de experți: Anatol Gremalschi, Sergiu Corlat, Andrei Braicov și Tatiana Veverița.
În urma numeroaselor discuții cu profesorii-beneficiari ai programelor „Tekwill în fiecare școală” a fost identificată necesitatea în rândul învățătorilor de clase primare de a primi instruiri și formări adăugătoare cu privire la predarea disciplinei Educație Digitală. Necesitatea acestor sesiuni de formare a fost încă o dată accentuată în urma finalizării procesului de înregistrare și rezultatelor completării chestionarului de înscriere. Deși inițial estimam un număr de 300 de învățători-beneficiari, în rezultat am primit un număr record de solicitări-înregistrări de la 1,210 de învățători de clase primare din toată țara. Luînd în considerație, numeroasele mesaje, apeluri telefonice recepționate din partea învățătorilor la nivel național, echipa ATIC a considerat necesar să răspundem acestor solicitări și de a oferi tuturor profesorilor cointeresați – formări gratuite la disciplina Educație Digitală.
Scopul acestor sesiuni de formare este de a consolida cunoștințele profesorilor în conformitate cu manualele și curriculumul existent pentru fiecare clasă. Totodată ne propunem să dezvoltăm competențele digitale ale profesorilor pentru a putea preda această disciplină elevilor săi cu o mai multă încredere în cunoștințele proprii. De asemenea, ne dorim să oferim învățătorilor diverse idei și soluții de predare interactivă a acestor ore chiar și cu puține echipamente digitale disponibile în școală.
ATIC este în căutarea unei echipe de 4 formatori, fiecare formator fiind responsabil de instruirea a câte 3 grupe de profesori pe parcursul a 4 săptămâni. Sesiunile vor avea loc în format online pe platforma Zoom (conturile vor fi oferite de către echipa Tekwill în fiecare școală). Un formator responsabil de formarea grupelor în limba rusă, și alți trei formatori responsabili de formarea grupelor în limba română conform tabelului de mai jos:
Limba Română | Limba Rusă | |
Clasa a I-a | 3 grupe (Formator 1) | 1 grupă (Formator 4) |
Clasa a II-a | 3 grupe (Formator 2) | 1 grupă (Formator 4) |
Clasa a III-a | 3 grupe (Formator 3) | 1 grupă (Formator 4) |
Implicarea echipei de formatori ca și timp se divizează în 2 etape a câte 2 săptămâni:
A. Etapa de Formare (26 iulie – 06 august 2021) cu o implicare minimă de 60 de ore în total pentru întreaga perioadă de formare (3 sesiuni pe zi a câte 2 ore). Și alte 20 de ore de pregătire și sarcini organizaționale.
B. Etapa de Evaluare și Feedback (09 – 20 august 2021) cu o implicare maximă de 80 ore în total pentru întreaga perioadă de evaluare a proiectelor finale (8 ore/zi per formator).
Finalizarea misiunii per formator este preconizată pentru 20 august, data până când vor fi evaluate toate proiectele finale ale beneficiarilor.
Responsabilități:
1) Formarea profesorilor conform programului Tekwill în fiecare școală: curriculumului și manualelor pentru disciplina Educație Digitală în conformitate cu clasa și limba de instruire selectată de participanți.
2) Folosirea metodologiilor noi de predare-învățare: clasa inversată și metoda „Blended Learning”. Echipa ATIC va oferi echipei de Profesori-Mentori atât materiale didactice la subiect cât și instruiri cu privire la aceste metodologii.
3) Livrarea a opt sesiuni a câte 2 ore astronomice per fiecare grupă (un total de 60 ore per întreaga perioadă de formare continuă preconizată pentru perioada 26 iulie – 5 august 2021 per fiecare formator).
4) Definirea conceptului ului final pe care profesorii-participanți vor avea ca și sarcină pentru a le dezvolta și prezenta până pe 20 august 2021.
5) Oferirea de feedback individual (1:1) cu privire la sarcini, feedback de îmbunătățire a proiectului final creat de profesorii-participanți pentru absolvirea programului de formare.
6) Evaluarea proiectelor finale de absolvire a programului de formare pentru disciplina Educație Digitală în formă scrisă pentru fiecare participant din grupă.
7) Sarcini organizaționale: ducerea evidenței/prezenței la fiecare sesiune, salvarea și plasarea înregistrărilor video a sesiunilor pe mapa cursului de pe GDrive.
Livrabile și Indicatori de Performanță:
· Sesiuni livrate pentru 3 grupe de beneficiari (60 ore)
· Feedback oferit în scris pentru fiecare proiect final dezvoltat de participanți.
· Înregistrări video a sesiunilor salvate pe mapa cursului de pe GDrive.
· Raport final de evidență și progres per grup de participanți.
Nr. | Livrabile per misiune | Număr de ore lucrătoare estimate per misiune | Grafic de execuție |
1. | Livrarea sesiunilor de formare pentru 3 grupe pe parcursul perioadei de 26 iulie – 06 august 2021 cu o implicare minimă de 60 de ore în total pentru întreaga perioadă de formare (3 sesiuni pe zi a câte 2 ore). | 60 ore | 26 iulie – 06 august 2021 |
2. | Pregătirea de seminare, căutarea informațiilor relevante, actualizate. Folosirea metodologiilor noi de predare-învățare: clasa inversată și metoda Blended Learning. Echipa ATIC va oferi echipei de Profesori-Mentori atât materiale didactice la subiect cât și instruiri cu privire la aceste metodologii | 14 ore | 26 iulie – 06 august 2021 |
3. | Definirea conceptului proiectului final pe care profesorii-participanți vor avea ca și sarcină pentru a le dezvolta și prezenta până pe 20 august 2021. | 2 ore | 26 iulie 2021 |
4. | Oferirea de feedback individual (1:1) cu privire la sarcini, feedback de îmbunătățire a proiectului final creat de profesorii-participanți pentru absolvirea programului de formare. | 40 ore | 09 – 20 august 2021 |
5. | Sarcini organizaționale: ducerea evidenței/prezenței la fiecare sesiune, salvarea și plasarea înregistrărilor video a sesiunilor pe mapa cursului de pe GDrive | 4 ore | 26 iulie – 06 august 2021 |
6. | Evaluarea proiectelor finale de absolvire a programului de formare pentru disciplina Educație Digitală în formă scrisă pentru fiecare participant din grupă | 40 ore | 09 – 20 august 2021 |
Total | Pana la 160 ore per formator per misiune |
Experiență și Calificări necesare:
Studii:
- Studii superioare in domeniul educației, tehnologii informaționale sau alt domeniu relevant disciplinei Educație Digitală.
- Cunoașterea și predarea anterioară a disciplinei Educație Digitală.
Experiență de muncă:
- Minimum 2 ani experiență pedagogică și/sau profesională în domeniile educație, tehnologii informaționale.
- Experiență anterioară în dezvoltarea profesională, instruire și formare în cadrul unor programe de dezvoltare profesională similare.
Competențe și abilități:
- Pasionat/ă de domeniul educației, tehnologiilor informaționale.
- Posedarea limbii române/rusă fluentă (vorbit/scris) este obligatorie.
- Punctualitate, responsabilitate, bună organizare.
- Dedicat în oferirea de ghidare și mentorat pentru profesori.
- Orientat/ă pe rezultate și excelență.
- Atenție sporită la detalii și abilități analitice foarte bine dezvoltate.
ATIC sprijină diversitatea forței de muncă. Femeile, bărbații, persoanele cu dizabilități, minoritățile etnice sau religioase, precum și alte grupuri de persoane care au dreptul legal de a munci în Republica Moldova, sunt încurajați, în mod egal, să aplice.
Procesul de Aplicare:
Candidații interesați sunt încurajați să expedieze ofertele înainte de expirarea datei limită de aplicare: 09 iulie 2021, la adresele de e-mail: talexeev@ict.md și llivadari@ict.md cu subiectul ICP#ICTEC-StartupCityCahul-2021-028 – Formator “Educație Digitală” Tekwill/ATIC”.
Pentru întrebări suplimentare referitor la acest SOW sau pentru a obținute copia materialelor existente ale cursului puteți trimite un email la adresa talexeev@ict.md până pe data de 06 iulie 2021.
Ofertele depuse după data limită indicată nu vor fi examinate de către ATIC.
Structura Ofertei:
Oferta trebuie să conțină următoarele acte obligatorii:
- CV
- Scrisoare de motivație (indicați experiența anterioară ce vă recomandă pentru această poziție)
- Oferta Financiară (conform Anexei 1)
- Document Biodata completat (conform Anexei 2)
Procesul de Evaluare a ofertelor primite:
Criteriile minime de calificare ale candidaților sunt:
· Studii superioare in domeniul educație, tehnologii informaționale sau alt domeniu relevant .
· Minimum 2 ani experiență pedagogică și/sau profesională în domeniile educație, tehnologii informaționale.
· Cunoșterea și vorbirea fluentă a limbelor română/rusă.
Fiecare ofertă primită de la candidații calificați, va fi analizată de către o comisie de evaluare, în conformitate cu punctajul pentru criteriile de evaluare enunțate în tabelul de mai jos.
În cazul în care propunerile tehnice vor fi aproape identice ca și punctaj acumulat, atunci factorul decisiv îl va avea oferta de preț solicitată de consultanți. ATIC/Tekwill poate selecta propunerea cu o ofertă de preț mai mare doar în cazul în care oferta tehnică are o valoare adăugată și este justificată. Consultantul cu cea mai echilibrată ofertă (preț-valoare) va fi selectat și contractat pentru a livra serviciile solicitate conform acestui SOW.
Criterii de Evaluare | Sub-Criterii de Evaluare | Punctaj Maxim |
Experiența Profesională | Disponibilitatea de timp de participare ca formator conform misiunii 26 iulie – 20 august 2021 | 20 puncte |
Studii si Experiența anterioară :
– Licenta in domeniul solicitat – Master in domeniul solicitat – Minimum 2 ani experiență pedagogică și/sau profesională în domeniile educație, tehnologii informaționale. Experiență anterioară în dezvoltarea profesională, instruire și formare în cadrul unor programe de dezvoltare profesională similare (1 contract cel puțin). |
40 puncte:
lipsa contractelor similare – 0 puncte |
|
Abilităti lingvistice:
|
20 puncte
RO – 10 pts |
|
Așteptările Salariale | Oferta de preț
Oferta minimă recepționată – 20 puncte Oferta evaluată = (oferta x 20 puncte)/oferta evaluată |
20 puncte |
Total Punctaj – Oferta Tehnică și Oferta de Preț 100 puncte |
Oferta Financiară:
Candidații interesați sunt rugați să prezinte oferte financiare de tip sumă netă La stabilirea ratei zilnice, candidatul va include toate cheltuielile potențiale (transport, utilizarea mijloacelor proprii TIC, comunicare, etc.). Ofertantul va indica în oferta și rata per zi lucrătoare în MDL.
Pentru întocmirea ofertei financiare – a se vedea formularul tip Anexa 1.
În cazul depunerii de către candidați/candidate a ofertelor financiare în altă valuta decât MDL, acestea vor fi convertite în MDL la rata BNM din data limită de aplicare 09.07.2021.
Contract
Contractul semnat va fi de tipul “contract pentru prestare servicii”. Valuta contractului: MDL. În contract va fi specificată sumă brută, inclusiv valoarea impozitului pe venit și a altor contribuții obligatorii de stat (dacă este cazul) stabilite de legislația în vigoare a Repubicii Moldova.
Achitarea Serviciilor
Achitarea pentru serviciile de instruire și mentorat, se va efectua conform livrabilelor efectuate, în baza rapoartelor lunare, prezentate de consultant și acceptate de ATIC. Achitarea va fi efectuată în conformitate cu legislația Republicii Moldova, în MDL, în baza semnării unui Act de predare-primire pentru fiecare livrabil.
Locul Prestării Serviciilor
Locul prestării serviciilor este Republica Moldova. Serviciile pot fi prestate de către consultant de la distanță, de la domiciliu, online pe Zoom. Atât ședințele cât și transmiterea livrabilelor vor avea loc pe online. Livrabilele vor fi prezentate către ATIC în formatul solicitat prin acest SOW.
Deplasări
Pentru livrarea serviciilor de consultanță deplasări nu sunt prevăzute.
Anexa 2 – Biodata – ICP-ICTEC-StartupCityCahul-2021-028
Anexa 1 – formular Oferta Fin_ICP-ICTEC-StartupCityCahul-2021-028