Termeni de Referinta Selectare Companie care va asigura implementarea programului de internship în cadrul companiilor TIC

Proiectul „Îmbunătăţirea calităţii  învăţămîntului vocaţional tehnic în domeniul TIC din Republica Moldova” este implementat de către Centrul Educaţional PRO DIDACTICA în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Companiilor Private din domeniul TIC / ATIC, cu sprijinul Cooperării Austriece pentru Dezvoltare / Austrian Development Cooperation / ADC.

Proiectul va contribui la armonizarea educaţiei TIC din Republica Moldova cu cerinţele pieţei forţei de muncă, în vederea sporirii gradului de relevanţă a studiilor pentru încadrarea profesională ulterioară.

Perioada de implementare a proiectului: decembrie 2012 – mai 2015

Scopul proiectului: A sprijini îmbunătăţirea calitativă a conţinutului şi procesului de învăţământ în domeniul TIC în 5 instituţii pilot (colegii şi şcoli profesionale), contribuind astfel sporirea calităţii cunoştinţelor şi abilităţilor practice ale tinerilor specialişti din domeniul TIC. Acest lucru, la rîndul său, va oferi beneficiarilor noi oportunităţi de dezvoltare profesională şi va contribui la creşterea ratei de angajare şi la reducerea sărăciei.

 

In acest context, ATIC este in căutarea unei companii care va concepe și implementa un program de stagiere al elevilor din instituțiile selectate în cadrul companiilor TIC relevante.

Sarcini in cadrul proiectului:

  1. Elaborarea conceptului de program de stagiere
  2. Stabilirea relațiilor și contactelor cu companiile membre și non membre ATIC pentru realizarea sarcinii date.
  3. Selectarea a 15 mentori/grupuri de mentori pentru realizarea programului de stagiere.
  4. Selectarea a unui grup de pînă la 100 de participanți pentru participarea în programul dat.
  5. Atragerea/selectarea unui comitet de monitorizare a proiectului
  6. Atragerea/selectarea unui comitet de evaluare a succesului programului de stagiere.

Rezultate:

  1. Concept de program
  2. Anunț de selectare a fiecărui grup de beneficiari menționați mai sus
  3. Un raport privind activitățile desfășurate
  4. Un raport de monitorizare a progresului
  5. Un raport de evaluare a impactului.
  6. Alte documente necesare.

Alte sarcini pot fi abordate suplimentar si negociate suplimentar.

Propuneri
Contacte și Procedură
Companiile interesate sunt încurajate să transmită oferte referitor la termenii de referință anunțați în termen de pînă la 15 ianuarie 2015, orele 18:00. Ofertele pot fi depuse în format electronic și în format fizic.

Doar ofertanții selectațivor fi contactați suplimentar.

Ofertele urmează a fi transmise în atenția:

Ms Ana Chirita
Director Executiv
Moldovan Association of private ICT companies (ATIC)
28, Maria Cibotari, of 1B, Chisinau MD 2012, Republic of Moldova
Tel/Fax: +373 22 887000,
E-mail: 
office@ict.md
Website: 
www.atic.md

 

Informația din partea ofertanților va include

Informație despre ofertant

Oferta narativă

Ofera financiară

Proceduri de aplicare
Copia electronică a propunerii va fi transmisă în limba română sau engleză, cu specificarea Denumirea Companiei/VET Project/ Internship Program pînă la data de 15 ianuarie 2015 la contactul enunțat mai sus.

Discover more articles

April 23, 2024

Un pas înainte în era digitală. Peste 700 de persoane au participat la conferința internațională „Inteligența Artificială & Big Data”

Peste 700 de persoane au participat la conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, care a avut loc la Chișinău în...

April 16, 2024

Transformând aspirațiile în realitate: Campania de promovare a Carierei IT în Nordul țării

Începând cu anul 2011, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC implementează Campania de promovare a Carierei IT, scopul căreia...

April 13, 2024

IT Career Expo Cahul: conexiuni, cunoștințe și oportunități pentru o carieră reușită

Peste 450 de tineri din sudul țării au participat cu entuziasm la IT Career Expo Cahul, eveniment dedicat explorării oportunităților...

April 10, 2024

Tinerii din UTA Găgăuzia au descoperit oportunitățile de carieră IT sub îndrumarea reprezentanților industriei

Peste 820 de tineri din UTA Găgăuzia au participat în cadrul sesiunilor de orientare în domeniul IT și au reușit...

March 28, 2024

Impresiile tinerilor din sudul țării privind oportunitățile de carieră în domeniul IT

Tinerii din diverse regiuni ale țării au participat în cadrul Campaniei de promovare a Carierei IT și au descoperit, alături...

March 26, 2024

Conferința „Inteligența Artificială & Big Data” va explora rolul și potențialul disruptiv al noilor tehnologii în accelerarea progresului și inovației în regiune

În perioada 18-19 aprilie 2024, la Chișinău se va desfășura Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”. Evenimentul va explora potențialul...

Subscribe to be always updated

By clicking Subscribe you’re confirming that you agree with our Terms and Conditions.