Comunitatea ATIC a stabilit direcțiile strategice pentru 2025, reconfirmând rolul esențial al sectorului TIC în dezvoltarea Republicii Moldova

Pe 17 aprilie 2025, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) a organizat Adunarea Generală anuală, reunind reprezentanții industriei pentru a reflecta asupra realizărilor din anul precedent și pentru a stabili prioritățile strategice ale sectorului pentru anul curent.

În 2024, ATIC a continuat să consolideze sectorul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor ca pilon esențial al transformării digitale și dezvoltării economice durabile a Republicii Moldova. Printr-un efort susținut de advocacy, reprezentare și inițiative strategice, asociația a contribuit activ la promovarea unui mediu de afaceri favorabil și a unui ecosistem digital incluziv.

Prin implicarea activă în peste 100 de ședințe de lucru, elaborarea și transmiterea a 56 de propuneri de politici și participarea constantă în comitete guvernamentale și sectoriale, ATIC a asigurat o reprezentare coerentă a intereselor membrilor săi în procesele decizionale la nivel național.

Printre realizările semnificative din 2024 se numără:

  • Aprobarea Legii comunicațiilor electronice și a regulamentului privind tarifele de roaming, în proporție de 80–90% în baza propunerilor ATIC
  • Lansarea proiectului pentru Fondul pentru Startupuri, inițiat de ATIC și asumat public de Prim-ministrul Republicii Moldova
  • Adoptarea noii legi privind implementarea GDPR, elaborată în consultare cu membrii asociației
  • Extinderea garanției pentru Moldova IT Park până în 2035 și promovarea unui consiliu public-privat de guvernanță
  • Modificări legislative privind criminalitatea informatică, protecția consumatorilor, siguranța și sănătatea în muncă (SSM), precum și Codul educației
  • Apărarea intereselor industriei în fața inițiativelor cu impact financiar negativ, inclusiv extinderea IT Visa pentru nerezidenții MITP

Aceste acțiuni reconfirmă rolul ATIC ca o platformă solidă de dialog public-privat și ca un actor de impact în formularea politicilor care sprijină competitivitatea industriei TIC.

Inițiative strategice cu impact național și regional

Pe parcursul anului 2024, ATIC a continuat să implementeze proiecte strategice care au generat impact în cinci direcții prioritare:

  • dezvoltarea capitalului uman
  • sprijinirea antreprenoriatului tech
  • abilitarea fetelor și femeilor în domeniul IT
  • consolidarea comunității digitale
  • promovarea Moldovei ca destinație pentru inovație

Inițiativele regionale precum Tekwill Bălți, Tekwill Comrat și Startup City Cahul au extins semnificativ accesul la educație digitală și resurse de inovație în afara capitalei, contribuind la o dezvoltare tehnologică echitabilă la nivel național. Ca rezultat, tot mai mulți tineri aleg în mod conștient cariere în domenii inginerești și IT.

Programul național Tekwill în Fiecare Școală a atins în 2024 o cifră record de peste 102.000 de elevi beneficiari, iar Clubul Tinerilor Makeri a oferit experiențe practice de învățare pentru aproximativ 3.300 de tineri din învățământul profesional tehnic.

O nouă componență a Consiliului Director

Pentru anul 2025, conducerea strategică a ATIC va fi asigurată de un Consiliu Director consolidat, format din:

  • Olga Surugiu, Orange Moldova
  • Eugene Galamaga, Allied Testing
  • Veaceslav Cunev, Deeplace
  • Roman Știrbu, Simpals

Noii membri aleși în urma Adunării Generale sunt:

  • Olga Pavlic, Moldcell
  • Serghei Minciuna, Salt Edge
  • Eugen Moșanu, S&T Mold

ATIC le mulțumește noilor membri ai Consiliului pentru disponibilitatea de a contribui activ la consolidarea strategiei sectorului TIC și le urează succes în exercitarea mandatului.

Asociația adresează mulțumiri tuturor membrilor, comitetelor și partenerilor pentru încredere, implicare și colaborare continuă și își reafirmă angajamentul de a contribui la dezvoltarea unui sector TIC competitiv, inovator și durabil în Republica Moldova.

Discover more articles

December 23, 2025

ATIC promovează reducerea poverii administrative și un cadru de reglementare previzibil pentru sectorul digital

Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) a participat la o ședință de lucru cu dna Natalia Selevestru, Secretar...

December 19, 2025

Policy Win pentru sectorul TIC: infrastructură modernă pentru rețelele de comunicații electronice în blocurile locative

Astăzi, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a fost publicat Ordinul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova nr....

December 18, 2025

Makeathon la Clubul Tinerilor Makeri Cahul: provocări, prototipuri și tehnologie

Tineri din Chișinău, Bălți, Ungheni și Cahul au participat, în weekendul trecut, la un adevărat maraton de programare, fabricație și...

December 17, 2025

Dialog strategic pentru dezvoltarea sectorului IT din Republica Moldova

La 16 decembrie, a avut loc o întrevedere de lucru între reprezentanții ATIC și dl Eugeniu Osmochescu, viceprim-ministru și ministru...

December 17, 2025

Întrevedere de lucru ATIC – Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

Chișinău, 17.12.2025 Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) a avut o întrevedere de lucru cu Ministrul Finanțelor al...

December 10, 2025

Foaia de parcurs a sectorului IT al Moldovei către UE: de la riscuri la oportunități

Pe 26 noiembrie, la Tekwill, am organizat conferința „Foaia de parcurs a sectorului IT al Moldovei către UE: de la...

Subscribe to be always updated

By clicking Subscribe you’re confirming that you agree with our Terms and Conditions.